Angéla GÓG / prelegere
GUSTUL AMINTIRII / Gustând din amintirile celorlalți
Data:
2018 Oct 27, 17:00
Program:
11:00–19:00, cu excepția zilei de luni și zilelor de sărbătoare

„Hrana este un mesaj comestibil care merită toată atenția.”

Am absolvit în anul 2015 secția de design a Universității de Arte Moholy-Nagy. Cu lucrarea mea de diplomă, Cofetăria amintirilor, mi-am început cercetarea privind memoria pe care o continuu și astăzi. Colecționez gusturi, amintiri și povestiri. Scopul meu este să găsesc și să prezint partea comună a memoriei noastre. Cercetez relația dintre memoria colectivă și personală, construind astfel o rețea între oameni necunoscuți. Consider că pentru a ne cunoaște între noi și pe noi înșine este indispensabil ca să ne împărtășim amintirile.
Pentru mine este primordial ca, prin obiectele concepute de mine, să intru în contact cu ceilalți și să atrag atenția asupra unor mesaje despre care nici nu realizăm, cât de importante sunt pentru noi. Acesta este motivul pentru care am abordat mâncarea ca mediu, devenind mijloc de expresie în multe dintre proiectele mele.

Cred că – prin comestibilitate – comunicarea pe calea hranei este capabilă să aducă la suprafață elementele cele mai profunde, determinante ale ființei noastre.

Prelegerea mea prezintă metodologia și rezultatele cercetărilor mele prin lucrările mele principale, audiența va afla despre detaliile și povestea proiectelor Cofetăria amintirilor și Prânzul de duminică.


Evenimentul face parte din proiectul expozițional Daniel Spoerri: A digera trecutul ‒ Eat Art şi Object Art, prima expoziție individuală în România a artistului, prezentând lucrări originale. Curator: Gergely Ligetfalvi. Expoziția poate fi vizitată până în 30 noiembrie 2018, în fiecare zi cu excepția zilei de luni, între orele 11-19.