Lucrarea în jurul căreia s-a configurat această expoziție este cea mai veche lucrare care se păstrează a lui Miklós Onucsán: Ceasuri de ulei (1977).
Ceasurile de ulei au fost declanșate de picurarea unui strop de ulei pe o coală de hârtie, urmată de desenarea precisă a conturului său; cu cât continua să se extindă, lent, suprafața inițială de impregnare a uleiului, artistul marca din când în când noile contururi ale acesteia, însoțindu-le cu unele note – remarci personale sau, cel mai adesea, ora exactă. Procesul s-a oprit după o perioadă lungă de la picurarea inițială, atunci când părea că uleiul și-a stopat expansiunea, că și-a epuizat resursele, un moment marcat prin ultimul contur desenat al fiecărei pete. Au avut loc mai multe astfel de procese, iar rezultantele lor sunt tot atâtea ”ceasuri” care etalează un conglomerat de timpuri eterogene: timpuri care se diluează parțial unele în altele într-atât încât să le rămână recognoscibilă amprenta. Primul dintre aceste timpuri ale Ceasurilor de ulei este ”timpul obiectiv”: dimensiunea nedefinită după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. Timpul obiectiv apare în această lucrare în întâlnirea fizică dintre materia uleiului și cea a hârtiei și lenta întrepătrundere a lor. Un timp care este constatat doar după ce a trecut. Cel de-al doilea timp pe care Ceasurile … îl înregistrează este timpul subiectiv: acel timp punctat de momentele de observație ale artistului și de desenarea contururilor de extindere ale petei de ulei. Acesta este timpul-filtru, măsura personală prin care trec percepția și construcția asupra realului. Al treilea timp al Ceasurilor de ulei este timpul convențional: sistemul de măsurători care spune ”ora exactă” și care este menit să regularizeze timpul obiectiv și pe cel subiectiv pentru a lăsa cale civilizației și artefactelor sale. Un timp al cifrelor, al preciziei de mărunțire abstractă a duratei până la cele mai mici particule ale sale, suspendat între nedefinirea timpului obiectiv, precaritatea timpului personal, urgența comună de a le numi și tentativele utopice de a le sincroniza. Pata de ulei a continuat să își mărească suprafața (de-a lungul câtorva decenii) și după momentul în care decizia artistului a consemnat că expansiunea și-a epuizat resursele, pentru că la fiecare în parte dintre Ceasuri … suprafețele actuale ale petelor depășesc ultimele contururi desenate. Aici stă cel de-al patrulea timp al Ceasurilor de ulei: timpul istoriei. Acesta este timpul lui Angelus Novus, cu fața sa întoarsă spre trecut – obiectiv, personal, convențional -, spre îndelungul proces ale cărui imagini developează marja propriei erori. Ceea ce reușesc să rezume Ceasurile de ulei este o iconografie a timpului depozitat, a arhivei, a momentului banal care, traversând o serie de tipare specifice, mai mult sau mai puțin vizibile, este impregnat cu sens și chemat să ajute rememorarea și revizuirea propriului parcurs – o formă de monumentalizare critică.
Lucrările din expoziția MO(NU)MENT operează, fiecare în parte, cu unul sau mai multe dintre reperele conceptuale sintetizate în imaginile Ceasurilor de ulei, pentru că lucrează cu accidentalul, cu temporalitatea, cu memoria, cu măsurarea ori cu istoricitatea, în diferite înscenări vizuale și procesuale și în diferite cadre referențiale, lăsându-și, totodată, vizibile mecanismele de prelucrare și chestionare a propriilor demersuri.

Mădălina Brașoveanu

Mulțumiri: Zsolt Ambrus, Mónika Barta, Attila Bács, Előd Izsák, Arnold Lungu, Arnold Musát, Mihai Pop, Fanni Sütő, József Zavicsa